Descriere
ÎMPRUMUT-P2P.ro va fi o platformă online ce va permite utilizatorilor săi, pe de o parte, să solicite împrumuturi rapide prin intrarea în contact cu persoane dispuse să le ofere aceste împrumuturi fără intermedierea vreunei instituţii financiare tradiţionale, iar pe de altă parte, să investească în împrumuturile solicitate pentru obţinerea unor dobânzi atractive.
P2P = Peer-to-Peer
Avantajul major al propunerii noastre constă în faptul că împrumutul va fi acordat în urma unei licitaţii inverse care se va desfăşura transparent pe site-ul nostru la care participă mai mulţi investitori şi în cadrul căreia participanţii licitează nivelul dobânzii pentru care sunt dispuşi să acorde împrumutul. În această manieră, dobânda pentru care se va acorda împrumutul poate scădea considerabil. Totuşi, se va stabili un prag minim al dobânzii în funcţie de ratingul de împrumut al fiecărui solicitant. Ratingul de împrumut indică nivelul de risc al fiecărui solicitant şi va fi stabilit în funcţie de anumiţi factori, cum ar fi istoricul creditelor şi al plăţii ratelor solicitantului etc. Ratingul va avea mai multe clase de risc: de la A – cel mai scăzut risc până la D – cel mai ridicat nivel de risc. Cu cât ratingul este mai aproape de A, cu atât şansele de acordare a împrumutului cu o dobândă mai mică sunt mai mari.
Cum funcţionează?
Fiecare utilizator al platformei îşi creează un cont virtual pentru solicitarea, respectiv ofertarea unui împrumut. Contul de solicitant va conţine informaţii personale (nume, data naşterii, adresă, locul de muncă, foto, număr de telefon) şi financiare (contul bancar, suma solicitată, nivelul maxim al dobânzii pe care este dispus să o plătească etc.) în funcţie de care vom verifica veridicitatea intenţiei şi a informaţiilor furnizate. Dacă apar erori în verificare, vom cere persoanei acte care atestă veridicitatea informaţiilor. Solicitantul deschide o cerere de împrumut cu limita nivelului dobânzii pe care vrea să o plătească (maximum 35%, iar minimum este stabilit în funcţie de ratingul său). Contul de investitor conţine informaţii personale şi financiare (contul bancar din care se va efectua transferul în cazul unui împrumut acordat în contul deschis pe site-ul nostru).
În momentul în care o cerere de împrumut este deschisă, investitorii pot licita personal acordarea împrumutului sau pot să îşi creeze un plan automat de licitare prin care îşi presetează criteriile de acordare a unui împrumut (de ex., nivelul dobânzii sub care nu va dori să acorde împrumutul). Astfel, el va participa doar la licitaţiile pentru împrumuturile care se vor potrivi cu criteriile sale prestabilite în mod automat. Pentru licitarea împrumutului investitorii pot participa pentru întreaga sumă solicitată sau vor avea opţiunea participării doar cu o sumă mai mică (minimumul ei va fi stabilit), caz în care riscul de acordare a creditului este distribuit între investitori şi implicit mai mic.
În momentul în care suma solicitată este finanţată 100%, licitaţia este încheiată, iar investitorul face transferul de bani din contul său bancar în contul său virtual de unde se va efectua transferul în contul bancar al solicitantului. Suma maximă acordată şi perioada de rambursare a împrumutului se vor stabili ulterior.
Site-ul va fi prevăzut cu un calculator de rate ce va afişa ratele lunare de achitare a împrumutului in mod transparent.
Monetizare
Pentru fiecare împrumut acordat se percepe un comision care se va extrage din valoarea totală a împrumutului acordat din contul solicitantului la momentul acordării şi un comision de gestionare a împrumutului care se va extrage din contul creditorului.















Rutina bat-o vina
Puţin context
Încă din şcoală suntem îndoctrinaţi cu rutina – ne trezim la ore fixe, luăm pauze la ore fixe etc. Ajungem să adorăm rutina, ea fiind cea care ne face să ne simţim în siguranţă. Totuşi, o viaţă traită în rutină este cât se poate de periculoasă. Trăind în rutină ne plafonăm, intrăm în cutie, ne închidem în ritualuri şi ne refuzăm lucruri care ar putea să ne facă mai fericiţi pentru simplul motiv că sunt noi. Vorba aceea – omului îi este frică de necunoscut, de nou.
Mai mult, rutina distruge creativitatea şi omoară motivaţia.
Obiceiurile şi rutina au o putere incredibilă de a irosi şi a distruge.
- Henri-Marie Cardinal de Lubac
Proiectul
Un site unde îţi faci cont gratuit, completezi câteva chestionare legate de rutina ta, iar apoi începi să primeşti mesaje (în inbox-ul site-ului, dar şi sms-uri) care să te scoată din rutină. Sondajele vor fi periodice, astfel încât să cunoaştem mereu rutina utilizatorilor.
Ex. “Astăzi când ieşi de la servici mergi cu un prieten să mâncaţi în oraş.”
Ce e de făcut
• Chestionarul, mesajele şi algoritmul în funcţie de care se decide cine, ce mail primeşte;
• Php-ul (sau alt limbaj de server) care să primească datele, să le interpreteze şi să stabilească ce mail va primi persoana respectivă şi când;
• Design-ul site-ului
• O mică campanie de promovare (online)
Echipa
1-2 programatori (preferabil să fie cunoscători de linux) care să facă programul de selecţie a mesajelor care urmează a fi trimise, în funcţie de răspunsurile individuale la chestionarele completate
1 design-er
1 PR-ist
2 oameni pe sales
Monetizare
Clar, unul dintre punctele forte ale acestui proiect este faptul că nu încearcă să vândă nimic persoanelor fizice. Le dă DISTRACTIE, PE GRATIS!
Bun şi atunci cum se fac banii?
Exista trei metode posibile care se pot aplica concomitent:
1) Publicitate prin sms-uri – Prin faptul că ne propunem să scoatem oamenii din rutina lor zilnică, îi vom încuraja să încerce produse şi servicii noi ( ex: „În această dimineaţă, la micul dejun, serveşte un iaurt Activia”);
2) Publicitate pentru evenimente în baruri, cluburi, cinematografe, teatre sau pentru festivaluri. Ce mod mai bun de a ieşi din rutină?
3) Site-ul va funcţiona ca metodă de sondare a pieţei pentru firmele de marketing, advertising şi orice altă firmă care doreşte să îşi cunoască mai bine target-ul. Pentru a face acest lucru, vom adăuga diverse chestionare legate de acea parte din rutina zilnică de care este interesat clientul (firma respectivă).